Tribunalul București a amânat demararea cercetării judecătorești în procesul directorului general al RADET Constanța, Ilie Răchieru. Până la termenul din
2 septembrie, părțile implicate își vor pregăti apărarea.
El a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și luare de mită. Alături de Răchieru va fi cercetat și Liviu Gheorghiu, director general și acționar al SC "Multigama Tech" SRL București, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită.
Potrivit procurorilor DNA, la data de 16 decembrie 2005, a fost semnat între RADET Constanța, în calitate de achizitor, și SC "Multigama Tech" SRL, un contract care viza modernizarea rețelei de termoficare a orașului, având ca obiect "Achiziția de pompe de termoficare cu convertizoare de frecvență încorporate, pentru 132 de puncte termice și două centrale cu funcționare pe gaze naturale".
În calitatea sa de director general al RADET Constanța, Ilie Răchieru și-ar fi îndeplinit, cu știință, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, acceptând ca, pe parcursul derulării contractului, să fie livrate produse necorespunzătoare, ce nu îndeplineau criteriile minime stabilite prin caietul de sarcini. De asemenea, Răchieru nu ar fi renegociat prețul contractului conform clauzelor stabilite inițial, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.931.880,05 lei (echivalentul a peste 1,3 milioane euro). Anchetatorii susțin că suma reprezintă produsele necorespunzătoare calitativ, la care se adaugă 142.442,72 lei cu care s-ar fi putut diminua cheltuielile bugetare ale instituției dacă Răchieru ar fi renegociat prețul contractului, întrucât contractul prevedea o reducere a acestor cheltuieli.
Răchieru ar fi favorizat SC "Multigama Tech" SRL, care ar fi obținut în acest fel, prin livrarea unor produse necorespunzătoare, altele
decât cele ofertate, un avantaj patrimonial echivalent cu prejudiciul înregistrat de RADET Constanța. De asemenea, prin livrarea unor pompe de termoficare neadecvate din punct de vedere tehnic, obiectivul final și anume modernizarea și automatizarea rețelei de termoficare a municipiului Constanța a fost afectat.
Pe parcursul derulării acestui contract, Răchieru ar fi primit de la Gheorghiu, directorul firmei furnizoare, foloase care nu i se cuveneau, în valoare totală de 1.500 de euro, constând în plata unor excursii în Germania și Olanda efectuate la puțin timp după semnarea contractului și pe parcursul derulării lui. În schimbul acestor servicii, Răchieru ar fi acceptat livrarea către RADET Constanța a pompelor de termoficare necorespunzătoare.
Deranjat de refuzul constant al directoarei Direcției tehnice din cadrul RADET Constanța de a accepta livrarea produselor necorespunzătoare, Răchieru a dispus revocarea acesteia din funcție, ulterior fiind repusă în funcție prin hotărâre judecătorească.