În Costinești

Discoteca Tineretului și un WC transformat în restaurant vor fi demolate pentru că s-au extins ilegal

3089
Discoteca Tineretului și un WC transformat în restaurant vor fi demolate pentru că s-au extins ilegal - 3f134a1fe8c8fbf31e6d34c9ae3ad7d2.jpg
O echipă formată din reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții și ai Prefecturii Constanța, însoțită de 30 de jandarmi, a descins ieri dimineață la mai multe societăți economice din Costinești ce desfășoară activități turistice.
Controlul nu a fost lipsit de peripeții, inspectorilor fiindu-le blocat accesul în unitățile vizate sau fiind atacați de câini.
În urma activităților desfășurate, autoritățile statului au descoperit grave nereguli la unii dintre cei mai mari agenți economici din stațiune.
Primul control a fost la Discoteca Tineretului, administrată de SC Complexul Tineretului SA. Incinta era împrejmuită cu un gard înalt de patru metri, pentru a nu permite curioșilor sau reprezentanților instituțiilor statului să intre sau să vadă ceva. Echipa deplasată la fața locului a luat măsura dărâmării gardului, chiar cu riscul de a fi atacată de câinii de luptă care se aflau în incintă. Jandarmii au intervenit și i-au determinat pe proprietari să-și liniștească animalele.
În urma verificărilor s-a constatat că firma Sabina Trading (același acționar cu SC Complexul Tineretului) desfășura pe domeniul statului lucrări de construcție fără autorizație sau forme legale pentru o clădire P+ 2 etaje.
Pentru că proprietarul a refuzat să prezinte vreun act care să ateste legalitatea lucrărilor, acesta a fost invitat pentru ziua de luni la sediul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) cu toate actele. Dacă nu se va prezenta, Primăria Costinești va lua măsura demolării întregii construcții pe cheltuielile investitorului.
"Noi l-am notificat să înceteze orice lucrare și am dispus demolarea construcției. În caz că va continua să construiască, vom face plângere penală la Parchet. Cert este că noi avem deja documente care atestă faptul că acel teren este proprietatea statului, iar Primăria Costinești ne-a confirmat că nu a eliberat nicio autorizație de construire acolo. Noi îl așteptăm însă pe proprietar să vină cu acte, deși știm că nu are, pentru că așa ne cere legea. Dacă nu vine, vom notifica Primăria Costinești să demoleze", a declarat Gigi Chiru, șeful Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța.
Într-un alt control, inspectorii au descoperit un WC public transformat în restaurant cu terasă fără nicio aprobare sau autorizație de construire. "Tot în incinta BTT, am descoperit un WC transformat în restaurant parter cu mansardă, plus terasă acoperită, administrat de SC Flopy Trade 2000, având același acționar ca SC Complexul Tineretului. Practic, este același investitor. Și aici, ca și la Discoteca Tineretului. A construit fără autorizație pe domeniul statului. S-au dispus aceleași măsuri, respectiv încetarea lucrărilor și demolarea", a mai precizat șeful ISC Constanța.
Comisia de verificare și control a construcțiilor din localitățile riverane Mării Negre va continua acțiunile în toate stațiunile de pe litoral până la începerea sezonului estival.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2894 secunde