Dispăruți de acasă de două săptămâni

296
< 1 min citire
Dispăruți de acasă de două săptămâni - disparutcopy-1336679416.jpg
Polițiștii constănțeni desfășoară cercetări pentru găsirea unui bărbat și unei femei, dispăruți de acasă de la începutul lunii mai.
Giumazie Ismail, de 45 de ani, a plecat de acasă, din Medgidia, pe 1 mai. Femeia este cunoscută cu afecțiuni psihice și obișnuiește să plece în mod frecvent de la domiciliu, pentru a cerși.
Semnalmentele femeii sunt: înălțime de 1,50 metri, 55 kilograme, constituție astenică, față ovală, ten măsliniu, păr grizonat tuns scurt. Pe brațe și antebrațe are tatuaje cu inscripțiile Cabac și Lux. Rudele nu au putut descrie cu ce era îmbrăcată femeia la data dispariției.
Și rudele unui bărbat din Gârliciu au cerut sprijinul oamenilor legii pentru găsirea acestuia. Ionuț Mircică are 29 de ani și este cunoscut ca un mare consumator de băuturi alcoolice, plecând în mod frecvent de acasă. Pe 2 mai, a dispărut din nou de acasă și de atunci este căutat de familie.
Semnalmentele bărbatului sunt: înălțime 1,80 metri, 60 kilograme, constituție astenică, față ovală, păr șaten, nas coroiat, buze groase, ochi căprui, ten deschis. Rudele nu au știut cu ce era îmbrăcat bărbatul.
Cei care pot furniza informații despre cele două persoane sunt rugați să sune la 0241.611.364, numărul de telefon al Poliției Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0412 secunde