Procurorii DNA continuă audierile în dosarul în care este cercetat primarul Ciprian Ciucu. La sediul anchetatorilor au fost chemați angajați ai Primăriei Sectorului 6 pentru a explica modul în care erau emise certificatele de urbanism și autorizațiile de construire.
Proprietar de cazinou, audiat în dosar
Potrivit RTV, la audieri a fost prezent și proprietarul unei firme din domeniul jocurilor de noroc. Acesta ar fi declarat că mai mulți angajați au influențat rezultatul unui joc, iar astfel cazinoul ar fi obținut un câștig de aproximativ un milion de euro. Potrivit aceleiași surse, banii ar fi fost transferați în contul unui director și ulterior folosiți drept mită.
Instanța i-a permis să plece în concediu
Tribunalul București a aprobat solicitarea lui Ciprian Ciucu de a părăsi temporar țara pentru un concediu în Portugalia, deși acesta se află sub control judiciar.
Pachetul turistic fusese achiziționat la 10 iunie 2026, înainte ca măsura controlului judiciar să fie dispusă. Concediul este programat în perioada 3–12 iulie.
De ce este cercetat Ciprian Ciucu
Primarul a fost plasat sub control judiciar de DNA pe 18 iunie 2026, fiind acuzat de luare de mită.
Potrivit procurorilor, în timpul campaniei electorale din noiembrie-decembrie 2025, acesta ar fi primit de la doi oameni de afaceri servicii de publicitate și consultanță electorală în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism necesare unui proiect imobiliar.
Anchetatorii susțin că investigația a pornit din cercetările efectuate într-un alt dosar de corupție privind Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Ciucu: „Nu am luat mită”
Ciprian Ciucu respinge acuzațiile și afirmă că este nevinovat.
„În ceea ce mă privește, sunt încrezător, nu am nimic de ascuns, colaborez cu ei, vin la controlul judiciar și mergem mai departe. (...) Eu nu am luat mită, nu am niciun fel de emoție. (...) Din punctul meu de vedere, sunt nevinovat", a declarat acesta, conform știripesurse.ro.