Doar 10 dintre cele 41 de persoane condamnate definitiv anul acesta pentru luare de mită au primit pedeapsă cu închisoarea cu executare, potrivit statisticilor Consiliului Superior al Magistraturii, însă marile dosare privind această infracțiune făcute de procurori sunt tergiversate.
Potrivit datelor CSM, 9 persoane au fost condamnate definitiv anul acesta la pedeapsa închisorii cu executare între unu și cinci ani și o persoană a primit o pedeapsă definitivă de până la 15 ani de închisoare cu executare.
Astfel, cele mai multe condamnări definitive pentru luare de mită sunt cu închisoare cu suspendare. În această situație se află peste 30 de persoane acuzate de luare de mită din cele 41 condamnate pentru această infracțiune. De asemenea, 22 de persoane au fost achitate pentru aceeași infracțiune.
Consiliul Superior al Magistraturii susține, însă, că nu deține informații privind identitatea persoanelor condamnate și cuantumul sumelor primite drept mită.
De altfel, informații cu privire la persoane importante să fi fost condamnate pentru mită sau despre sume mari de bani care să fi făcut obiectul unor astfel de dosare nu există public.
Spre exemplu, unul dintre cazurile recente de condamnare pentru mită este cel al prim-procurorului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, Anuța Bucur. Ea a fost condamnată la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, pentru o mită de 4.000 de euro.
Condamnată la pedeapsă de trei ani, însă cu suspendarea executării, a fost și Rita Branga, prim-procuror al Parchetului de la Podu Turcului. Ea a fost trimisă în judecată de către DNA pentru luare de mită, care ar fi constat în 600 de euro și articole de îmbrăcăminte.