Docher rănit în portul Constanța

775

Articole de la același autor

Un accident de muncă a avut loc, sâmbătă seară, pe o barjă aflată în dana 33 a Portului Constanța.
În jurul orei 17,20, pompierii constănțeni au fost anunțați că, în Portul Constanța, a avut loc un accident de muncă, iar o persoană a fost blocată sub niște fiare.
Un echipaj de descarcerare aparținând ISU Dobrogea s-a deplasat de urgență la fața locului și a îndepărtat mai multe piese metalice care căzuseră peste picioarele unui docher aflat pe barjă. Victima, Vasile Stanciu, de 42 de ani, angajat al SC United Shipping Agency SRL, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța de un echipaj SMURD, cu mai multe traumatisme la ambele picioare.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au spus că accidentul s-a produs din cauza vântului foarte puternic, barja a făcut tangaj, docherul s-a dezechilibrat și a căzut în interiorul barjei, iar peste picioarele sale s-au prăbușit mai multe piese metalice.
Amintim că, în luna septembrie, un coleg al lui Vasile Stanciu, angajat tot al SC United Shipping Agency SRL, a fost victima unui alt accident de muncă, dar care s-a petrecut în dana 102 a Portului Constanța. Pompierii s-au chinuit atunci mai bine de opt ore să scoată corpul neînsuflețit al muncitorului dintre utilajele care-l striviseră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3451 secunde