Doi constănțeni, reținuți, în județul Alba, pentru înșelăciuni de 100.000 de lei

179

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul IPJ Alba, în colaborare cu cei din cadrul IPJ Sibiu și Constanța, au efectuat, în această dimineață, patru percheziții în județele Sibiu și Constanța, la locuințele și sediile unor societăți comerciale aparținând unor suspecți de înșelăciune. Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe cărți de identitate suspectate a fi falsificate, ștampile cu impresiunile unor societăți comerciale, file de CEC și bilete la ordin necompletate aparținând unor firme, precum și alte înscrisuri.

În urma acțiunii din această dimineață, desfășurată de polițiști din cadrul IPJ Alba, în colaborare cu cei din cadrul IPJ Sibiu și Constanța, două persoane au fost reținute.

La data de 8 octombrie a.c., ofițerii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba, au început urmărirea penală față de Liliana L., de 42 de ani, Gheorghe F., de 39 de ani, ambii din județul Constanța și Iosif C.N., de 38 de ani, din județul Argeș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

În fapt, în sarcina celor trei suspecți s-a reținut faptul că în cursul anului 2012, au reușit inducerea în eroare a mai multor persoane, de pe raza județelor Sibiu, Vâlcea, Brașov, Prahova, Argeș, Constanța, Călărași, Olt, Teleorman și Neamț, de la care au ridicat mărfuri pentru plata cărora au folosit ordine de plată falsificate.

Prejudiciul estimat până în acest moment este de 100.000 de lei, fiind prejudiciate aproximativ 15 persoane juridice.

În urma perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost găsite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe cărți de identitate suspectate a fi falsificate, ștampile cu impresiunile unor societăți comerciale, file de CEC și bilete la ordin necompletate aparținând unor firme, ordine de plata emise de către societăți comerciale purtând ștampilele de acceptare la plată a unor unități bancare, și aparatură electronică.

În urma probatoriului administrat în cauză, doi dintre suspecți, Liliana L. și Gheorghe F., au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de înselaciune, fals în înscrisuri sub semnatură privată, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Tot astăzi, cei doi suspecți urmează să fie prezentați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Alba cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței de judecată în vederea arestării preventive. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 02 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Alertă cu bombă chimică la CNN!
Vineri, 02 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Găsit mort pe acoperiș!
Vineri, 02 Noiembrie 2012
Stire din Eveniment : Doi români au fost răpiți în India!
Pagina a fost generata in 2.1321 secunde