Doi copii au fost mușcați de câini vagabonzi, pe aceeași stradă. Polițiștii au deschis o anchetă

276
Doi copii au fost mușcați de câini vagabonzi, pe aceeași stradă. Polițiștii au deschis o anchetă - caini-vagabonzi-1738595279.jpg
Poliţiştii din municipiul Băileşti, judeţul Dolj, au deschis o anchetă după de doi copii, în vârstă de 9 şi 10 ani, au fost muşcaţi de câini fără stăpân, pe aceeaşi stradă din localitate.


Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a anunţat, luni, că Poliţia Municipiului Băileşti a fost sesizată, duminică după-amiază, de unitatea medicală din localitate, despre faptul că un copil de 10 ani are muşcături de câine la piciorul drept.


În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, în timp ce se deplasa pe strada Gen. I. Ghenescu din localitate, copilul ar fi fost muşcat de gamba piciorului drept de un câine fără stăpân.


”De asemenea, la data de 29 ianuarie a.c., ora 11.39, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, tot din municipiul Băileşti, cu privire la faptul că fiica sa, de 9 ani, a fost muşcată de un câine fără stăpân, din zona coapsei şi a membrului superior stâng, în timp ce se deplasa pe strada Gen. I. Ghenescu, din localitate”, a arătat IPJ Dolj.


În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs incidentele, relatează news.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2181 secunde