Doi copii s-au opărit cu mâncare

290
1
Doi copii din Constanța s-au opărit după ce au vărsat o oală și o tigaie cu mâncare de pe aragaz. Cei doi copii au fost internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență cu arsuri de gradul 1 și 2.
Ieri, în jurul orei 10, polițiștii de la Secția 4, au fost sesizați telefonic despre faptul că, într-un imobil situat pe strada Medeea, a avut loc un accident casnic, în urma căruia au fost răniți doi copii. Ei au fost transportați de urgență la spital, pentru că prezentau arsuri pe mâini și corp.
În primă fază, medicul Mihaela Dascăl a declarat că, în urma consultației, nu s-a putut stabili exact gradul arsurilor și nici suprafața de corp arsă, urmând a se efectua toaletarea rănilor în cursul zilei. Decebal Căldăraru, în vârstă de trei ani și Dușca Căldăraru, de doi ani, se aflau în grija verișoarei lor, Elisabeta Căldăraru, de doar 15 ani, pentru că părinții minorilor sunt plecați la muncă în Spania. În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că, ieri, pe la ora 10, Elisabeta Căl-dăraru pregătea mâncare pe aragaz, iar minora Dușca Căldăraru s-a urcat pe aragaz și a vărsat o oală și o tigaie peste Decebal Căldăraru provocând, atât ei, cât și celuilalt minor, mai multe arsuri.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secției 4 Poliție care au luat și măsura sesizării Direcției Generale de Protecție a Copilului.
Copiii au rămas internați în spital, în secția Chirurgie pediatrică.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3175 secunde