Virgil Vlad și Viorica Stoian, inculpați în dosarul „Fabrica de moșteniri”, au fost aduși, astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde au contestat decizia Curții de Apel Constanța, respectiv cea de prelungire a arestului preventiv.
Menționăm că și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au contestat decizia instanței constănțene.
La ședința de astăzi, magistrații Înaltei Curți urmează să stabilească dacă vor menține măsura preventivă decisă de Curtea de Apel Constanța. Oricare va fi hotărârea de astăzi, aceasta va fi definitivă.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
În contextul hotărârii Înaltei Curți, Nicoleta Pascale a scăpat azi de arestul la domiciliu.
Executorul judecătoresc Vasile Deacu, Neagu Marinel, Steluța Neagu, Mihaela Evelin Verdeș și Camelia Bulgaru rămân în continuare în arest la domiciliu.