Doi pakistanezi au fost prinși de autoritățile constănțene după ce au intrat ilegal în țară

235
< 1 min citire
Doi pakistanezi au fost prinși de autoritățile constănțene după ce au intrat ilegal în țară - fa7969b557c84ea5a822e3d30701f808-1758016826.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reținut, zilele trecute, două persoane aflate în proximitatea Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, după ce au intrat în mod ilegal în România.
Conform autorităților locale, luni, oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au efectuat un control, în apropierea fostului Punct de Trecere a Frontierei, asupra unui ansamblu rutier format din cap tractor și semi-remorcă și au observat faptul că prelata de protecție a remorcii este tăiată în lateral.
Cu această ocazie, polițiștii au realizat controlul interiorului remorcii, unde au descoperit haine pentru două persoane și două telefoane mobile. Astfel, aceștia au extins cercetările în zonă și, la mică distanță, au descoperit doi bărbați, din Pakistan, care încercaseră să intre ilegal în țară.
Persoanele urmează să predate autorităților bulgare în baza acordului de readmisie, iar cercetările în acest caz sunt efectuate de către polițiștii de frontieră, sub coordonarea parchetului competent, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1321 secunde