Doi poliţişti, răniţi într-un accident de circulaţie în timp ce se aflau în misiune

430
Doi poliţişti, răniţi într-un accident de circulaţie în timp ce se aflau în misiune - politia1152352459315510930211683-1694844113.jpg

Articole de la același autor

Doi poliţişti rutieri din Târgu Jiu au fost răniţi, vineri, într-un accident de circulaţie, în timp ce se aflau în misiune cu autospeciala având mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, eveniment provocat de un şofer care nu a acordat prioritate de trecere, iar apoi a părăsit locul accidentului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, notează Agerpres. 


"La data de 15 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Târgu Jiu - Biroul Rutier, în timp ce se aflau în misiune, cu mijloacele acustice şi luminoase în funcţiune, deplasându-se pe Calea Bucureşti, din municipiul Târgu Jiu, un autoturism nu le-ar fi acordat prioritate de trecere, iar pentru a evita impactul cu acesta, echipajul de poliţie a intrat în coliziune cu alt autoturism parcat, care la rândul său a ricoşat în alt autoturism. În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi poliţişti", a precizat sursa citată.


Conducătorul care nu a acordat prioritate de trecere a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, menţionează informarea transmisă de IPJ Gorj.


Poliţiştii efectuează verificări pentru identificare conducătorului auto şi stabilirea situaţiei de fapt.


A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, mai arată sursa citată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8129 secunde