Doi tineri din Ovidiu încercau să-i aranjeze o căsătorie unui indian

202
1
Polițiștii de frontieră constănțeni, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanța au desfășurat o acțiune pe linia combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini în România. În urma acțiunii, desfășurată pe raza municipiului Constanța, oamenii legii au identificat un cetățean indian, în vârstă de 36 de ani, care s-a legitimat în fața polițiștilor cu un act de identitate italian, însă după verificări s-a stabilit că documentul este fals. 

Astfel, luat la întrebări, indianul le-a spus polițiștilor că a ajuns în România ajutat de doi români. În urma cercetărilor, oamenii legii i-au găsit pe cei care l-au ajutat pe indian, fiind vorba de doi tineri, de 21, respectiv 24 de ani, din Ovidiu. Cei doi i-au promis indianului că îi vor aranja o căsătorie cu o româncă, pentru a putea îndeplini condițiile de ședere legală în România. 

Cetățeanul indian este cercetat pentru intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei și uz de fals, iar românii pentru facilitarea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României. Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Comentează știrea

vandana
28 martie 2013
:)))

ministru' cioroianu zicea sa cumparam desert africa si sa ii ducem pe indieni acolo si astia doi din ovidiu se ocupa cu inmultirea lor? pai e frumos mai nene? ' ra-ti ai dracu' de cudubelci!! japonezi nu aduceati si voi!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3322 secunde