Dosar penal după ce tone de azotat de amoniu au fost descoperite în port

171
Dosar penal după ce tone de azotat de amoniu au fost descoperite în port - azotat-1597655441.jpg

Articole recomandate

Polițiștii din cadrul IPJ Brăila au descoperit 29 de tone de azotat de amoniu păstrate necorespunzător într-un depozit din zona portului.


Polițiști din cadrul IPJ Brăila au efectuat, pe 13 august, verificări la depozitul unei societăți comerciale situat în incinta zonei portuare, ocazie cu care au fost descoperite 29 de tone azotat de amoniu, depozitate în aer liber, în condiții necorespunzătoare, ambalate în 58 de saci, de 500 de kilograme fiecare.


În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării", respectiv, "nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor, numai ambalate și în locuri protejate", scrie Agerpres.


Sursa: Agerpres




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7799 secunde