Dosarul deținutului condamnat că și-a omorât colegul de celulă a ajuns la Curtea de Apel Constanța

497
Dosarul deținutului condamnat că și-a omorât colegul de celulă a ajuns la Curtea de Apel Constanța - a43c63edb90a21317f515ebd20923949.jpg
Pe rolul Curții de Apel Constanța a ajuns, în apel, dosarul lui Mihai Laurențiu Marin, deținut din Penitenciarul Poarta Albă, care a fost condamnat de Tribunalul Constanța la pedeapsa de 18 ani de închisoare pentru că, în luna aprilie 2009, și-a ucis un coleg de celulă, Vasile Savin. Primul termen de judecată stabilit de magistrații de la Curtea de Apel Constanța este 21 septembrie.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au stabilit, în urma anchetei, că Marin și Savin aveau de reglat niște conturi mai vechi, iar pe 4 aprilie 2009 au pus capăt rivalității.
Martorii au povestit că totul s-a petrecut în dimineața acelei zile, când deținuții au ieșit din celule pentru a merge la baie. Din câte se pare, la un moment dat, Savin s-a oprit la camera 6, a dat noroc cu un alt deținut, Traian Vieru, iar în clipa în care a apărut Marin și a întins mâna să îi salute pe cei doi, Savin i-a tras un pumn în față. Marin a ripostat imediat și l-a lovit pe Savin cu o palmă peste cap și încă vreo doi pumni în față. Savin a strigat după gardian, apoi a căzut secerat de lovitura lui Marin, lovindu-se cu capul de ușa de la celulă. Polițiștii au intervenit deîndată și l-au scos afară pe Savin, care era inconștient.
Ceilalți deținuți au povestit ulterior judecătorilor că Marin este un om liniștit, dând vina în schimb pe Savin, care era un individ violent și care intra în conflict cu toată lumea dacă nu îi convenea ceva. La scurt timp de la incident, Vasile Savin a decedat, iar conducerea Penitenciarului Poarta Albă a sesizat Parchetul pentru a face cercetări.
În urma anchetei s-a stabilit că Mihai Laurențiu Marin se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor și nu de lovituri cauzatoare de moarte, așa cum s-a crezut inițial. El era condamnat la zece ani pentru tâlhărie, iar Savin avea de ispășit 15 ani pentru omor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9117 secunde