Dosarul în care inculpați sunt Petrică Tomescu, Cristian Gherghișan, Lucian Călimărea și Cristian Fălcuș, acuzați că i-au dat o bătaie soră cu moartea unui membru al bandei rivale "Vasea", Marian Cristian Gheorghiu, zis "Cristel", s-a întors de la Curtea Constituțională, fiind stabilit drept termen de judecată data de 21 ianuarie. Amintim că dosarul a luat drumul, pentru a doua oară, Curții Constituționale la data de 23 aprilie 2009, după ce avocatul inculpaților
a invocat o excepție de neconstituționalitate, privind art. 86 indice 1 și art. 86 indice 2 din Codul de procedură penală, care se referă la audierea martorilor sub acoperire.
Potrivit rechizitoriului, la data de 16 februarie 2007, la atelierul de tapițerie auto al SC "Auto Stop Stil" SRL, prin acțiuni conjugate, cu premeditare și în public, Petrică Tomescu, împreună cu Cristian Gherghișan, Lucian Călimărea și Cristian Fălcuș, l-ar fi agresat pe Marian Cristian Gheorghiu, zis "Cristel". După ce au amenințat martorii aflați la fața locului, indivizii i-ar fi dat lui Gheorghiu o bătaie zdravănă, aplicându-i lovituri cu pumnii, picioarele, bâte, sabie și cu un cuțit, pe toată suprafața corpului, provocându-i leziuni grave ce i-au pus viața în pericol și pentru a căror vindecare a necesitat circa 100 de zile de îngrijiri medicale.