Vineri, Tribunalul Constanța a respins recursul declarat de avocatul lui Remus Gabriel Vasea împotriva deciziei Judecătoriei prin care nu s-a dat curs unei cereri de neconstituționalitate. Prin urmare, dosarul nu va lua drumul Curții Constituționale.
Avocatul părții vătămate din acest dosar, Cătălin Filișan, susținuse în instanță respingerea recursului pe motiv că nu sunt îndeplinite cele trei condiții pentru ca dosarul să fie trimis la Curtea Constituțională și că această tactică a părții adverse nu este decât o încercare de tergiversare a soluționării dosarului.
Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 5 spre 6 februarie 2006, în jurul orelor 1,30 - 2, Bogdan Ștefan Acatrinei s-a deplasat, împreună cu Răzvan Dinu, în club "White Horses", din Constanța, întrucât Acatrinei dorea să-i facă cinste cu prilejul zilei sale de naștere.
După aproximativ 15 minute de la efectuarea comenzii, el a văzut intrând în club un grup de aproximativ 6 - 7 bărbați, care se manifesta gălăgios, prin înjurături și gesticulări, ca și cum reprezenta o forță de temut pentru cei-lalți consumatori.
Văzând comportamentul sfidător al grupului, Acatrinei și Dinu au hotărât să părăsească localul, ridicându-se de la masă și lăsând băutura în pahare. După ce s-a îndepărtat doi pași de la masă, Acatrinei a fost lovit, dintr-odată, cu capul în zona gurii, de Remus Gabriel Vasea, ce făcea parte din grupul agresorilor.
Din cauza loviturii neașteptate și puternice, Acatrinei s-a dezechilibrat și a căzut pe paviment. A încercat să se ridice, sprijinindu-se în mână, însă a venit Sali Usein, care a l-a pucat de brațul drept, răsucindu-i-l la spate.
Acatrinei a rămas aplecat cu capul în jos și mâna la spate și astfel a fost lovit din nou cu pumnii și picioarele, cu genunchii, în zona capului, peste gură și nas, în stomac, peste torace, atât de Sali Usein, cât și de Vasea Remus Gabriel.
În urma loviturilor aplicate de cei doi, Acatrinei a căzut din nou pe paviment, loc unde agresorii i-au mai aplicat alte lovituri, după care s-au retras din local. Victima s-a târât până la scară, de care s-a agățat pentru a se ridica în picioare și pentru a ieși din local, fiind ajutată de martorul Memetali Alatin, zis "Todor". La ieșirea din local, bărbatul s-a întâlnit cu martorul Dinu, care, după ce a văzut cum este lovit prietenul său, a fugit de frică din local, fiind și el lovit de unul dintre agresori cu piciorul în spate, și s-a rostogolit pe scări.
Victima a avut nevoie de 21-22 zile de îngrijiri medicale pentru a se reface. A suferit un traumatism cranio-facial deschis, fractură de piramidă nazală și sept nazal cu deplasare, pentru care s-a recomandat intervenție chirurgicală.