Două tiruri s-au ciocnit frontal pe podul din Poarta Albă (galerie foto)

2438
Două tiruri s-au ciocnit frontal pe podul din Poarta Albă (galerie foto) - dffe2f9dbb551efe6e610f4a77c508e9.jpg
Circulația rutieră între Cernavodă și Constanța, în dreptul localității Poarta Albă, a fost blocată, ieri, în jurul orei 15.30, timp de mai multe ore, după ce două tiruri
s-au ciocnit frontal pe podul rutier ce trece peste Canalul Dunăre – Marea Neagră. În urma impactului, șoferul unuia dintre tiruri a fost grav rănit și peste 15 tone de rapiță s-au împrăștiat pe carosabil.
Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este Mihai Brezoianu, de 36 de ani, care, în timp ce se afla la volanul unui tir încărcat cu rapiță, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei și a carosabilului umed. Acesta a frânat brusc, moment în care remorca autotrenului a derapat și a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal de un alt tir, condus regulamentar de Petrică Grecu.
În urma impactului, Petrică Grecu a fost prins între fiarele contorsionate ale cabinei, care i-au amputat piciorul. Echipajele SMURD sosite de urgență la fața locului au reușit să îl scoată imediat pe șofer din cabină, transportându-l la spital în stare gravă.
Celălalt șofer, Mihai Brezoianu, a scăpat fără nicio zgârietură, însă copiii săi, doi minori în vârstă de 11 și 15 ani, care se aflau în cabină cu el, sunt în stare de șoc.
În urma incidentului, pe ambele sensuri de mers s-au format coloane de autoturisme de câțiva kilometri, circulația fiind reluată după două ore.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9005 secunde