Dragor maritim românesc, alături de Forțele NATO

176
Dragor maritim românesc, alături de Forțele NATO - 30-1454338746.jpg

Articole recomandate

Dragorul maritim 30 "Slt. Alexandru Axente" intră în compunerea Grupării Navale NATO de luptă împotriva minelor marine SNMGCM – 2,  în perioada 1 – 29 februarie, ca urmare a deciziilor adoptate la Summit-ul NATO din Țara Galilor, în anul 2014, prin care s-a adoptat Planul de Creștere a Capacității Operaționale a Alianței (RAP - Readiness Action Plan).


Gruparea navală va desfășura operații de supraveghere a căilor de comunicații maritime în Marea Neagră, în vederea prevenirii traficului ilegal de mărfuri și de persoane.


Din grupare fac parte nave militare ale Bulgariei, României, Spaniei și Turciei, care vor patrula în Marea Neagra, fiind planificate și exerciții comune cu nave ale Gărzii de Coastă din Georgia. 


În perioada 19-27 februarie, gruparea SNMGCM-2 va participa la exercițiul POSEIDON 16, organizat de Fortele Navale Bulgare, în raioanele maritime din apropierea portului Burgas.


Participarea marinarilor militari români la exercițiile NATO din Marea Neagră contribuie la consolidarea securității comune a Alianței, pe flancul estic, prin descurajarea eventualelor acțiuni agresive.


Exercițiul face parte din Planul de Activități al Forțelor Navale Române pentru anul 2016 și are ca obiectiv ridicarea nivelului de interoperabilitate al militarilor români cu partenerii din Alianță.


Nava este comandată de locotenent - comandorul Codrin MISARAS și are un echipaj alcătuit din 78 de militari.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.004 secunde