Drama constănțenilor din blocul cu mansarda arsă continuă. Clădirea s-a inundat din nou

1732
2 min citire
La trei săptămâni după ce mansarda unui bloc de pe strada Soveja a fost distrusă de flăcări, locatarii au fost surprinși de Codul Roșu de ploi severe fără acoperiș, apa afectând din nou întreaga clădire. Proprietarii au încercat să se protejeze cum au știut, iar ieri s-au luptat pentru a evacua apa, după ce autoritățile s-au lăsat așteptate ore întregi.
O locatară a blocului afectat a spus că, de la începutul Codului Roșu, a ieșit pe casa scării pentru a evacua apa de ploaie.
Am sunat la 112, cred că era ora 09:00, nu a venit absolut nimeni de la Pompieri", a declarat femeia. Echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au ajuns la fața locului abia în jurul orei 15:00, când apa a fost evacuată în totalitate de locatari.
De la producerea incendiului și până în prezent, nu au putut fi luate măsuri de siguranță în ceea ce privește acoperișul. Administratorul blocului spune că prelate există, însă nu pot fi ancorate pentru că mansarda nu a fost decopertată și ar exista riscul să fie luate de vânt.
Birocrația îi obligă pe locatarii blocului să rămână expuși, fără acoperiș, deoarece expertiza încă nu a fost făcută și nu pot începe nici demolarea, nici repararea construcției.
După ce rezolvăm latura birocratică, trebuie să căutăm trei firme pentru refacerea acoperișului, care este primordial. Lucrez la o adresă către Primăria Constanța, vis-a-vis de procesul verbal care s-a încheiat la momentul respectiv între firma constructoare și conducătorii de atunci ai asociației. Solicit un punct de vedere legal în privința acestui proces verbal ca să știm de unde plecăm, dacă doar persoanele de la mansardă sunt nevoite să plătească acoperișul sau dacă tot blocul va suporta costurile", a declarat Dorin Sima, administratorul blocului, pentru Cuget Liber – Antena 3 Constanța.
Între timp, locatarii se gospodăresc singuri, fiecare cum poate. Proprietarii de la mansardă și-au luat liber de la serviciu câte două săptămâni pentru a putea face curat în urma incendiului, dar și a ploii care a urmat a doua zi.
Pentru Codul Roșu s-au pregătit singuri, întinzând prelate în apartamentele de la ultimul etaj, dar apa tot a reușit să pătrundă până la subsol. De asemenea, aceștia au cumpărat câteva materiale pentru o construcție provizorie care să îi protejeze de următoarele ploi.
Câțiva locatari și administratorul fac apel către constănțenii care doresc să îi ajute voluntar cu o mână de muncă sau prelate, ori cu alte materiale care le-ar putea fi de folos.
Reamintim că, la data de 14 septembrie, în jurul orei 15:20, autoritățile au fost sesizate cu privire la izbucnirea unui incendiu la mansarda blocului DR27, din municipiul Constanța, strada Soveja. Intervenția pompierilor a durat aproximativ trei ore, iar flăcările au afectat o porțiune de 300 mp din mansardă. În urma incendiului a fost înregistrată o singură victimă, intoxicată cu fum, care a fost externată din spital după câteva zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1011 secunde