După nenumărate furturi, a ajuns în spatele gratiilor

215
1
< 1 min citire
După nenumărate furturi, a ajuns în spatele gratiilor - dupanenumaratefurturiauajuns-1438883409.jpg
A comis zeci de furturi și tâlhării pe raza municipiului, dar i s-a înfundat. Ștefan Neagu, de 15 ani, a fost săltat de oamenii legii. Magistrații au decis că acesta trebuie încarcerat într-un centru de reeducare și au emis mandat. Pentru că minorul era de negăsit, a fost dat în urmărire. Miercuri, el a fost prins de o echipă a Secției 2 Poliție, în spatele unui bloc de pe strada Soveja.
Potrivit anchetatorilor, acesta a fost escortat în Centrul de Reeducare Minori Târgu Ocna. Oamenii legii spun că, împreună cu acesta, se afla și Ion Alexandru Crâșmăriuc, un alt adolescent de 15 ani. Verificările au scos la iveală că acesta are măsura preventivă a arestului la domiciliu.
"Întrucât cei doi se aflau într-o stare de surescitare euforică, au fost internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații de specialitate, urmând ca în cazul celui din urmă să fie sesizată instanța de judecată în vederea înlocuirii măsurii arestului la domiciliu", a declarat ag. șef adj. Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. 

Comentează știrea

viorel
11 august 2015
Nou

Cauti ceva nou? Echipa noastra te asteapta sa incepi cel mai performant si mai nou sistem prin care sa reusesti sa castigi bani mai multi decat ai reusit pana acum! Noi te ajutam sa obtii rezultate si sa fii multumit! Te vei convinge ca activitatea este foarte simpla si interesanta! Cere urgent detalii mai multe la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Vineri, 31 Iulie 2015
Stire din Eveniment : Mașini sparte pe bandă rulantă
Pagina a fost generata in 0.0392 secunde