Echipa "Viperelor Negre" și pregătirea pentru o nouă misiune în Afganistan

239
Echipa

Articole recomandate

Prima etapă de pregătire a fost despre cunoaștere, integrare, adaptare, curaj și forță. Așa am devenit o echipă: echipa "Viperelor Negre". Atât timp cât lucrezi în echipă, toate lucrurile funcționează la standarde înalte. 


Militari la prima misiune, militari cu experiență în teatrele de operații sau care au participat la exerciții multinaționale, din batalion sau din alte unități militare, toți am început pregătirea cu un singur scop, acela de a ne instrui în condiții similare unui teatru de operații, astfel încât, la finalul misiunii din Afganistan, să fim în formație completă și să raportăm "Misiune îndeplinită". 


Un lucru prioritar pentru orice militar care participă la o misiune într-un teatru de operații, și nu numai, este considerată instrucția. În prima etapă de pregătire, s-a pus accentul pe instrucția la nivel individ și nivel grupă. Convocări de specialitate, trageri cu armamentul ușor de infanterie, acordare de prim-ajutor, marșuri pe distanța de 15 km, acomodarea cu procedurile de inserție și extracție pe calea aerului, exerciții de rezolvare a unor situații tactice, exerciții de antrenament în teren și exerciții tactice cu trageri de luptă…
 
Așa am început pregătirea pentru misiune. Au fost multe informații, multe ore de efort fizic și psihic, dar au prins contur la sfârșitul etapei de nivel grupă, atunci când calificativele evaluării au pus în evidență nivelul foarte bun de instruire al militarilor. 
Obiective îndeplinite înseamnă și efort din partea altor structuri care ne-au sprijinit și ne-au creat cât mai realistic condițiile de instruire specifice unui teatru de operații. Aceste structuri sunt: Centrul Național de Instruire Întrunită "Getica", Batalionul 300 Infanterie Mecanizată "Sfântul Andrei", Centrul de Instruire pentru ISR, parașutiști, operații speciale și JTAC, Batalionul 51 Operații Speciale "Vulturii", Batalionul 52 Operații Speciale "Băneasa-Otopeni", Grupul 4 EOD Buzău, Centrul de Instruire pentru geniu, EOD și Apărare CBRN "Panait Donici", Centrul de perfecționare tancuri și auto "Colonel Pandele Predescu" și Baza 90 Transport Aerian Otopeni. 


XXX 
În cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte "General Leonard Mociulschi", se pregătește și o companie din Brigada 61 Vânători de Munte "General Virgil Bădulescu". Integrarea militarilor s-a făcut foarte ușor, ținând cont că se instruiesc în aceleași condiții ca vânătorii de munte predeleni. 


Căpitan Mariana DINU
Ministerul Apărării Naționale - Forțele Terestre Române


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.623 secunde