ELEVĂ A UNEI ȘCOLI PRIVATE, AGRESATĂ SEXUAL CHIAR DE PROFESORUL SĂU

604
1
ELEVĂ A UNEI ȘCOLI PRIVATE, AGRESATĂ SEXUAL CHIAR DE PROFESORUL SĂU - 1011tema-1522478518.jpg

Articole recomandate

Profesorul de la școala privată din sectorul 3 al Capitalei acuzat că ar fi agresat sexual o elevă a fost reținut de polițiști, cercetările fiind continuate de Secția 13 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, anunță Poliția Capitalei.


"În urma audierilor efectuate în cauză, precum și a altor activități procedurale, bărbatul de 40 de ani, cadru didactic, a fost reținut. Cercetările sunt continuate de Secția 13 Poliție sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală", se arată într-un comunicat al DGPMB.


Potrivit sursei citate, în cursul zilei, la secția de Poliție s-a prezentat o persoană care a sesizat că fiica sa minoră a fost atinsă în zonele intime de către un cadru didactic de la școala unde urmează cursurile primare.


O fetiță s-a plâns părinților că profesorul de la o școală privată a atins-o în zonele inime. Părinții au mers la secția 13 și au depus o plângere. Profesorul este cercetat de polițiști pentru agresiune sexuală asupra minorului. Profesorul ar fi luat-o pe fetiță într-o cameră. După ora de sport s-ar fi întâmplat aceste lucruri.


Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 pentru stabilirea situației de fapt, cercetări ce se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.


"Are loc o anchetă, se fac verificări și interne. La finalul verificărilor vom veni cu un punct de vedere oficial. Suntem deschiși, transparenți cu insituțiile statului. Este prima acuzație care i se aduce profesorului. Avem camere de supraveghere peste tot în școală. Declarațiile trebuie confirmate în urma unei anchete", a spus un reprezentant al școlii cu pricina, pentru Realitatea TV.


sursa: www.romaniatv.net


Comentează știrea

GILAU
31 martie 2018
DEZASTRU

Când țara este condusă de derbedei și incompetenți, adică de oameni slabi, acesta-i rezultatul, așa se explică faptul că, totul a devenit nesigur, pentru că, conducătorii antrenați în : hoții, amantlâcuri, îmbogățire fără margini, că întotdeauna, oamenii inteligenți și capabili au bun simț și nu pun preț pe cele materiale ci pe oameni, pun preț pe relațiile bune și frumoase cu cei din jurul lor, adică pun preț, pe ce este cel mai bun / bine în lume, omul, ființa umană, ca sufletele oamenilor, să se bucure de faptul că sunt unice în felul lor și că cineva se gândește la ei / ele, până când în România, nu au să ajungă la butoanele conducerii, oameni capabili și inteligenți, ne vom confrunta cu : lichelismul, exploatarea omului de către om, crimele, hoția, violența, violatori, cruzime, amantlâcuri, "divele" ...... , ca să ne dăm seama pentru care fapt pe sticlă, vedem numai : filme erotice, cu iubire numai ca-n filme, turcești și nu numai turcești, care au ca temă prin care se induce în mintea oamenilor numai și numai : violența, crimele, cruzimea, desfrânarea, desfrâul, relațiile extraconjugale și muuuuulte altele și asta pentru ca oamenii să fie preocupați cum să : curvească, desfrâneze, înșele soțul ori soția, să omoare pe unii pe alții, să violeze copii, femei, bărbați și tot așa mai departe, așa s-a ajuns să fie manipulați oamenii prin intermediul mass-media sub toate formele : reclame care agasează privitorii cu medicamente, alimente... , cu filme de tot felul, politică, oamenii fiind dirijați când spre o tabără politică când spre o altă tabără politică, economică, într-un cuvânt democrația nu ne-a adus nimic bun, nouă, românilor, ci numai și numai rău și răutate care macină la bază și peste tot societatea românească !? Unde stau și totodată zac prăfuite toate filmele și piesele de teatru românești și mulți artiști români mor de foame ori zac de singurătate ori suferinzi de diferite și diverse boli / afecțiuni și statul român plătește bani grei unora și altora pentru filme care au distrus viața și comportamentul poporului român în totalitate, asta nu-i democrație este o nebunie care a înnebunit aproape tot poporul român, că-n fiecare zi auzim / vedem la televizor numai despre : boli, bolnavi cronici, crime oribile, spânzurati, "balena albastră", violuri, violență, hoți, hoții au ajuns să fie plătiți cu bani grei, cu euro, păi hoții și criminalii să tot facă rele, să fie închiși și la urmă statul român, să-i răsplătească pentru ce au făcut, este de râsul lumii ce se petrece în România, femeile să primească euro pentru ca să poarte sarcina invitro și familiile cu copii sunt lăsate, neglijate, sunt chiar la marginea prăpastiei, să moară de foame și fără minimul existențial, la fel cu tinerii care pleacă peste mări și țări de se chinuiesc ca vaaaaaide ei, la fel cu bătrânii care mulți sunt vaaaaaide ei, câtă cruzime este în mintea celor care ne conduc, să le fie rușine pentru tot / toate câte se întâmplă în țara noastră bogată și devastată de niște netrebnici și lipsiți de iubire față de Dumnezeu și poporul român, mare păcat pentru că afirmă, că sunt creștini !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9094 secunde