Elevă trasă de păr și umilită în timpul unei activități școlare, chiar de învățătoarea ei

241
< 1 min citire
Elevă trasă de păr și umilită în timpul unei activități școlare, chiar de învățătoarea ei - eleva-umilita-1748011799.jpg
O învățătoare de la o școală din comuna Ciurila, județul Cluj, este cercetată penal după ce a agresat fizic și verbal o fetiță de 10 ani în timpul unei activități școlare.
Incidentul a avut loc în cadrul Săptămânii Verzi, când învățătoarea a mers cu elevii la un loc de joacă. Acolo, potrivit anchetatorilor, femeia s-ar fi enervat pe o elevă de 10 ani, a apucat-o de păr și a tras-o câțiva metri, apoi a trântit-o pe un scaun.
Scena s-a petrecut sub privirile celorlalți copii. După agresiune, învățătoarea ar fi continuat cu o serie de jigniri la adresa fetiței. Potrivit procurorilor, cadrul didactic a sugerat în mod repetat că fetița este inferioară colegilor.
Femeia, în vârstă de 53 de ani, a fost reținută pentru o noapte, iar ulterior a fost eliberată sub control judiciar. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Cluj au transmis că aceasta nu a mai avut abateri disciplinare până acum, însă, în urma incidentului, i-a fost suspendat contractul de muncă, relatează Pro tv.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a precizat că a luat măsuri imediat ce a fost informat despre cele întâmplate. Contractul de muncă al învățătoarei a fost suspendat. După finalizarea anchetei va fi luată o decizie definitivă în acest caz, relatează Adevărul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0576 secunde