Elevii constănțeni, în vizită la polițiști

108
Elevii constănțeni, în vizită la polițiști - img00161364975608-1365025260.jpg
Polițiștii constănțeni au fost gazda elevilor de liceu, care au fost informați asupra modului în care se pot preveni comportamentele deviante sau victimizarea. Elevii Liceului Teoretic Decebal au vizitat sediul IPJ Constanța de pe bulevardul I.C. Brătianu. 

"Activitățile derulate de polițiști au drept scop dezvoltarea abilităților de protecție personală în rândul elevilor, părinților, cadrelor didactice în vederea reducerii riscului de a deveni victimă. De asemenea, au fost dezbătute o serie de teme legate de violența în mediul școlar și cele mai bune metode de prevenire a victimizării minorilor. Săptămâna cunoscută ca Școala altfel este un program dedicat activităților educative extracuriculare și extrașcolare, principalul obiectiv al acestuia fiind implicarea elevilor și a profesorilor în activități de educație non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele elevilor, în domenii cât mai diverse și interesante", afirmă Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8994 secunde