Elevii jandarmi detașați la Constanța și-au terminat stagiul pe litoral

310
2 min citire
În perioada 5 iulie - 15 august, 170 de elevi ai Școlii de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani, din care 15 fete, au efectuat stagiul de practică, alături de efectivele Grupării de Jandarmi Mobile "TOMIS", pe litoral, în zona turistică Năvodari, stațiunea Costinești și zona turistică Vama Veche - 2 Mai.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării, locotenent colonel Sorin Mustățea, în principal, "activitatea desfășurată de elevi, pe litoral, a urmărit aplicarea în practică a cunoștințelor teoretice dobândite în școală, consolidarea deprin-derilor practice în executarea misiunilor de ordine publică și procedeelor de acțiune, prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional, familiarizarea cu acțiunile punctuale și de patrulare în dispozitivele de ordine publică din zona de responsabilitate de pe litoral".
Elevii jandarmi au participat la misiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale în zona plajelor și falezelor în cadrul echipelor de siguranță publică, acțiuni de monitorizare a zonelor cu potențial contravențional și infracțional ridicat, de constatare a contravențiilor și infracțiunilor săvârșite în zona de competență, la activități de informare și prevenire a populației.
Tot în această perioadă, elevii au participat la constatarea și întocmirea actelor procedurale necesare începerii urmăririi penale pentru 12 infracțiuni cu 19 autori, aplicarea unui număr de 817 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 64.750 lei.
La finalul stagiului de practică, activitatea și rezultatele elevilor au fost apreciate ca fiind foarte bune.
Totodată, ei au avut prilejul de a-și îmbogăți cunoștințele de cultură generală, în această perioadă fiind organizate și desfășurate vizite la numeroase obiective turistice, istorice și culturale din municipiul Constanța, precum Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Edificiul Roman cu Mozaic, Catedrala arhiepiscopală, Moscheea, Cazinoul, Acvariul, portul turistic Tomis ș.a.
De asemenea, începând cu data de 11 august au început activitatea la Gruparea de Jandarmi Mobilă "TOMIS", în cadrul subunităților operative de luptători, cinci subofițeri, din care trei fete, repartizați după absolvirea Școlii de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani, promoția 2008.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde