Un pompier din cadrul ISU Constanța a devenit erou în afara programului de lucru, după ce a intervenit decisiv pentru salvarea vieții unui tânăr de 19 ani, victimă a unui accident rutier produs în localitatea Mintiu Gherlii, județul Cluj.
Soldatul gradat profesionist Antonio Lup se afla în timpul liber și se deplasa spre Cluj, orașul său natal, când a observat un autoturism ieșit în afara părții carosabile și mai multe persoane aflate în stare de panică. Fără să stea pe gânduri, pompierul a oprit și a intervenit imediat.
În interiorul mașinii se afla un tânăr blocat între scaune, inconștient și cu convulsii. Antonio Lup a reușit să îl extragă parțial și să îl așeze în poziția laterală de siguranță, având grijă să nu îi agraveze starea. Ulterior, victima și-a recăpătat cunoștința, devenind extrem de agitată, însă pompierul a reușit să o calmeze și să o mențină imobilizată până la sosirea echipajelor de intervenție.
Pe tot parcursul intervenției, acesta a ținut legătura cu dispeceratul integrat, oferind informații esențiale despre starea victimei și măsurile aplicate. Intervenția promptă și profesională a pompierului a fost decisivă pentru salvarea vieții tânărului.
Antonio Lup este originar din Cluj și face parte din ISU Dobrogea din august 2025, fiind încadrat ulterior la Detașamentul de Pompieri „Slt. Fripiș Marius Daniel”. Alegerea acestei cariere a venit după o experiență personală marcantă: în anul 2014, casa sa a fost cuprinsă de flăcări, iar intervenția pompierilor i-a schimbat definitiv drumul în viață.
După mai multe încercări și ani de pregătire, visul său a devenit realitate. Astăzi, dovedește că meseria de pompier nu se oprește la finalul turei, ci este o adevărată chemare, ghidată de curaj, empatie și altruism.