Eveniment important la Arhiepiscopia Tomisului
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Miercuri, 5 iunie, ora 12.00, la Palatul Arhiepiscopal al Tomisului din Constanța va avea loc conferința "Necesitatea valorilor creștine în contextul secularizării", eveniment organizat de către Asociația pentru Civilizația Ortodoxă (ASCIOR), pentru a marca începerea activității Ariei ASCIOR Dobrogea.
Asociația are deschise filiale în toată țara, fiind structurată pe arii geografice. "Deschiderea Ariilor ASCIOR este o acțiune de mare importanță, desfășurată pentru integrarea românilor atât de-o parte și de alta a granițelor vremelnice care-i despart, cât și de-o parte și de alta a granițelor religioase, etnice, culturale, politice, administrative. ASCIOR nu vine cu aroganță să dea repere societății românești, ASCIOR vine cu smerenie și bucurie să redescopere în societate, pe toate direcțiile fundamentale ale vieții sociale, necesitatea păstrării acelor repere de dragoste și credință prin care poporul român a supraviețuit milenii de-a rândul tuturor vicisitudinilor păstrându-și tradiția, limba, portul, ființarea personală și obștească, în armonia vieții rostuite", apreciază scriitorul Nicolae Mușat, președintele ASCIOR.
Printre invitați se vor număra: membrii delegației ASCIOR, director Profesional, prof. dr. Eugen Marius Constantinescu, director pentru femei și vârstnici, Floarea Dimian, director tineret ec. Sebastian Butu, Secretar general scriitor Paulina Georgescu, președinte ASCIOR Mizil ec. Marius Vlasceanu, ing. Dumitru Sandu, prof. Laurențiu Popescu, poeta Olga Grigorov, președinte ASCIOR Tulcea și poeta Popa Nastasica.
În cadrul conferinței vor susține prelegeri: IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, scriitoarea Vasilica Mitrea și lect. univ. dr. Carmen Ciornea din Aria ASCIOR Dobrogea și președintele ASCIOR, scriitor Nicolae Mușat.
Corul Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Cuvios Dionisie Exiguul" din Constanța va susține câteva momente artistice. Intrarea va fi liberă.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 13 Septembrie 2018
Joi, 18 Aprilie 2019
Vineri, 12 Aprilie 2019
Sâmbătă, 06 Aprilie 2019
Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019
Vineri, 11 Mai 2018
Luni, 19 Martie 2018
Sâmbătă, 17 Februarie 2018