Astăzi, în jurul orei 10:00, pe strada Zimbrului din municipiul Constanța, o casă a luat foc, în urma unei explozii provenite de la o acumulare de gaz de la o butelie.
La fața locului a fost identificată o victimă, de sex masculin, în vârstă de 80 de ani, cu arsuri multiple, în stare de inconștiență, ce a fost intubată și transportată la spital.
Incendiul a ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, iar întreaga locuință a fost afectată de fum.
Din locuința învecinată s-au autoevacuat două persoane de 80, respectiv 87 de ani.
La fața locului au intervenit Detașamentul Port cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o ambulanță SMUDR B2, dar și Detașamentul Palas, cu un ASAS și un SMURD C.
Inspectoratul pentru Situați de Urgență (ISU) „Dobrogea” și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) trag un semnal de alarmă asupra riscurilor folosirii neadecvate a surselor de încălzire, susținând că, în primele zece zile din luna noiembrie, cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte 17 au fost rănite în astfel de evenimente.
„Urmează o perioadă lungă în care sobele, radiatoarele, centralele termice și alte surse de încălzire vor fi intens folosite. Incendiile în locuințe reprezintă o problemă gravă, însă pot fi prevenite prin măsuri simple, dar esențiale.
Verifică toate echipamentele de încălzire, nu lăsa focul aprins în sobă pe timpul nopții și echipează-ți casa cu detectoare de fum și monoxid de carbon! Protejează-ți familia!”, au transmis reprezentanții IGSU.