Fals medic stomatolog, descoperit în România. A făcut intervenții mai multor copii. "Este un cabinet fantomă"
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Un nou medic fals a fost descoperit la Suceava. Vorbim despre o femeie care se recomanda drept stomatolog și care a făcut intervenții medicale mai multor copii. Părinții unui copil au făcut deja plângere la Poliție împotriva femeii, care nu figurează în evidențele medicilor stomatologi.
Un copil de patru ai, care avea o carie, a fost dus de mama lui la un cabinet de stomatologie din Suceava. Proprietarul clinicii i-a tratat caria, dar după câteva zile pacientul a revenit pentru că lucrarea se infectase, potrivit TVR. Copilului i-a fost refuzată o nouă intervenție, fiind îndrumat către alt cabinet, mama acestuia a intrat la bănuieli. I-a cerut medicului să îi arate diploma de licență, iar doctorița i-a spus atunci că nu a terminat încă facultatea.
Părinții copilului au depus plîngere la Poliție, dar și la Colegiul Medicilor. Aceștia din urmă au constatat, în urma verificărilor, că femeia nu avea dreptul să practice stomatologia.
"Dumneaei nu figurează în evidențele noastre ca fiind medic stomatolog. Nu are niciun fel de act. Este un cabinet fantomă, nu are autorizație de practică, de liberă practică, nu știm nimic despre el" a declarat pentru Digi24 Dan Gabriel Gospodaru, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Suceava.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 12 Februarie 2019
Marţi, 13 Noiembrie 2018
Luni, 17 Septembrie 2018
Turismul medical, în mare vogă. Românii cu dublă cetățenie și străinii își repară dantura pe litoral
Luni, 30 Iulie 2018
Vineri, 23 Martie 2018
Joi, 12 Octombrie 2017
Marţi, 19 Septembrie 2017
Vineri, 15 Septembrie 2017