Magistrații de la Tribunalul Constanța au înlocuit, ieri, măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea în ceea ce îl privește pe Marian Chiriac, bărbatul din Năvodari arestat după ce ar fi înșelat zeci de persoane din toată țara, administratori de societăți comerciale, cu aproximativ 19.000 de lei, pretinzând că este comisar la Garda Financiară și cerându-le acestora bani pentru a nu face controale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, o femeie din Cernavodă, administrator al unei societăți comerciale, a reclamat, la începutul lunii februarie, că a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a prezentat ca fiind angajat la o instituție publică de control. Ea a mai spus oamenilor legii că individul i-a solicitat suma de 1.500 de lei pentru a nu primi "vizita" unui control fiscal din partea Gărzii Financiare pe care acesta ar fi reprezentat-o.
În urma reclamației, polițiștii au început cercetările, astfel că au făcut o percheziție la o locuință din Năvodari, unde locuia Marian Chiriac, în vârstă de 41 de ani. La domiciliul acestuia, polițiștii au găsit mai multe telefoane mobile de la care bărbatul își contacta victimele, precum și mai multe carduri bancare în contul cărora erau trimise sumele de bani de la persoanele înșelate.
Potrivit anchetatorilor, atunci când telefona, de cele mai multe ori, bărbatul imita o voce feminină, contactând în principal persoane de sex feminin, administratori de societăți cu o activitate comercială minimală. Oamenii legii susțin că Marian Chiriac le solicita să depună diverse sume de bani într-un cont bancar pentru a trece cu vederea unele nereguli săvârșite de firmă, respectiv, vânzarea de produse "pe caiet" sau comercializarea de țigări ori produse alcoolice netimbrate.
Din primele cercetări a reieșit că bărbatul a înșelat, cu suma de aproximativ 19.000 de lei, 20 de persoane, în principal din mediul rural, din comune ale județelor Con-stanța, Brăila, Vâlcea, Buzău, Gorj și Mureș.
Dosarul lui Marian Chiriac în care este acuzat de înșelăciune în formă continuată se află în prezent pe rolul Judecătoriei Medgidia.