Femei înjunghiate la Constanța, în zona lacului Tăbăcărie. Unul dintre atacatori a fost prins

638
Femei înjunghiate la Constanța, în zona lacului Tăbăcărie. Unul dintre atacatori a fost prins - femei-1463507271.jpg
Două cazuri incredibile de înjunghieri, la Constanța, în decurs de doar câteva zile. O minoră, în vârstă de 15 ani, a fost înjunghiată în braț, în timp ce se plimba liniștită în zona parcului Tăbăcărie, alături de câteva prietene, pentru un telefon mobil. Ieri, un alt caz a alertat oamenii legii, după ce o femeie a fost înjunghiată în zona abdominală, de către fostul ei concubin, recidivist.

În ultimele zile, polițiștii au fost sesizați în legătură cu mai multe infracțiuni petrecute în Constanța. Sâmbătă după-amiază, în zona parcului Tăbăcărie, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, o fată de 15 ani se plimba împreună cu un grup de prietene. Un individ s-a apropiat de fete și a încercat să-i smulgă telefonul din mână uneia dintre ele. Fata s-a opus și s-a trezit înjunghiată în braț, cu un cuțit, de către atacator. Acesta nu a reușit să-i fure telefonul și a luat-o la fugă. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și-l caută pe făptaș, însă niciuna dintre fete nu a reușit să-l descrie pe atacator. Fata înjunghiată în braț a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean Constanța și se află în afara oricărui pericol.

v v v

Ieri, un alt caz de înjunghiere a avut loc pe bulevardul Mamaia, tot în zona lacului Tăbăcărie. Polițiștii Secției 1 au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, pe bulevardul Mamaia, o femeie în vârstă 38 de ani ar fi fost înjunghiată în zona abdomenului, cu un cuțit, de către fostul său concubin, pe fondul unor certuri. Femeia locuia fără forme legale într-o anexă, pe o alee ce duce spre lacul Tăbăcărie. Fostul concubin este recidivist și a fugit imediat după înjunghiere. Femeia a fost preluată de medici și dusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

"Pacienta, în vârstă de 38 de ani, pre-zenta o plagă de 1 centimetru în regiunea epigastrică. Aceasta este conștientă și colaborantă", susțin cadrele medicale, care au mai precizat că femeia se află în afara oricărui pericol.

Cel care a înjunghiat-o pe femeie a fugit la Techirghiol pentru a scăpa de urmări, însă nu a trecut mult timp până să intre pe mâna oamenilor legii.

"La scurt timp după comiterea faptei, polițiștii l-au depistat pe bărbat. În prezent, acesta este reținut, urmând a fi luate măsurile legale în consecință", a declarat, pentru "Cuget Liber", Alexandra Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Actualul concubin al femeii susține că nu este prima dată când sunt probleme de acest gen. În urmă cu câteva luni, fostul iubit i-ar fi dat acesteia foc la casă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 09 Octombrie 2015
Stire din Eveniment : Au ajuns cu mașina în lac
Pagina a fost generata in 0.8401 secunde