Femeie asistată medical, după ce i-a ars casa din Lumina

309
< 1 min citire
Femeie asistată medical, după ce i-a ars casa din Lumina - pompieri-cu-doau-asas-1768818089.webp
Pompierii Serviciului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” au intervenit, în această dimineață, în localitate Lumina, pe strada Dumitru Comșa, la o casă care a luat foc.
Potrivit autorităților, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Stației Midia, iar la adresa indicată au sesizat că flăcările se manifestau pe o suprafață de 100 de metri pătrați, unde ardeau bunurile din interiorul anexei, dar și acoperișul.
În urma incidentului a rezultat o singură victimă, o femeie în vârstă de 35 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată medical de către personalul SMURD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0599 secunde