Fiecare om are o cărămidă în zidul pușcăriei

Niciodată nu poți ști unde te poate duce destinul, ce îți rezervă viața. Azi poți fi mare, mâine s-ar putea ca sorții să te ducă după gratii, să ajungi din rege un simplu pușcăriaș. Iar istoria e plină de astfel de exemple. Acest lucru a dus la schimbarea unui om dintr-un torționar din penitenciarele vechiului regim într-un prieten al deținuților, recunoscându-și public greșelile și demascând atrocitățile petrecute dincolo de gratii.
Ioan Chertiție a fost gardian în închisoarea din Baia Mare timp de zece ani, între 1982 și 1992. A fost un demon pentru cei încarcerați acolo, pentru ca mai apoi să se transforme radical. Recunoaște cu nonșalanță că și-a iubit meseria, că este omul creat de acel sistem și regretă că a trebuit să plece din penitenciar. Îmbătrânit parcă înainte de vreme, cu o privire încă vie ce ascunde în spatele ei multe regrete, dar și satisfacții, se confesează deținuților de la Poarta Albă că a fost un gardian crud. Își bătea deținuții, îi umilea, se plimba noaptea pe sectoare lovind cu bastonul în gratiile celulelor, satisfăcut de simplul gând că cei de dincolo de ușă se tem de el. Spune că la început nu era așa. Era timid, era fascinat de lumea de dincolo de gratii, însă pentru a se integra în sistem și pentru a câștiga respectul colegilor a fost nevoit să fie crud și nedrept cu pușcăriașii. Apoi a început să-i placă și a cultivat cu intensitate sentimentul de frică pe care îl injecta periodic, cu ajutorul "negrocalminului" - cum i se spunea bastonului, printre deținuți.
Acum mărturisește gardienilor de la Poarta Albă și deținuților deopotrivă că regretă. "Faptul că am bătut deținuții, că am fost nedrept cu ei. Sunt multe lucruri pe care le regret și care mă urmăresc ca o povară", spune Ioan Chertiție.
Și-a recunoscut greșelile și a hotărât să se schimbe după ce deținuții intelectuali i-au ținut calea într-o zi și l-au rugat să se uite în oglinda sufletului său, să se privească, să fie sincer cu el și să țină minte că "fiecare om are o cărămidă în zidul pușcăriei". "Ei m-au determinat să mă schimb. Au mai fost câteva momente la fel de importante, care mi-au răscolit sufletul. Un copil de șapte ani, un băiețel, a intrat în fugă pe poarta penitenciarului. M-am oprit și l-am privit, să văd ce face. S-a dus glonț la un deținut și s-a prins cu mânuțele de cătușele lui, spunându-i, doar atât: «Te iubesc tati!». Apoi a mai fost o scrisoare pe care am citit-o. O fetiță îi scria tatălui ei: «Afară a început să ningă. Tu de ce nu vii să ne jucăm cu zăpadă?». În timp, mi-am dat seama că greșesc", povestește subofițerul "Cârtiță", cum îi spuneau pușcăriașii.
Schimbarea a fost atât de radicală și de efect, încât, în scurt timp, deținuții, chiar și cei pe care îi bătuse, începuseră să îl placă. Așa se face că la revolta din penitenciar izbucnită în timpul Revoluției din 1989, a fost singurul reprezentant al instituției cu care deținuții au vrut să stea de vorbă. Totuși, sergentul major de atunci nu își răscumpărase toate greșelile. Pentru asta a scris în 1992 o carte: "Confesiunile unui gardian", în care își mărturisea toată vinovăția și demasca atrocitățile comise împotriva deținuților. Pentru că în paginile sale se regăseau colegii și comandanții săi, în acel an, Ioan Chertiție a fost nevoit să părăsească sistemul penitenciar.
Ieri, el s-a aflat la Poarta Albă pentru a-și lansa cea de-a treia ediție a cărții "Confesiunile unui gardian", în cadrul unui turneu prin toate penitenciarele din țară. Este susținut în demersul său de conducerea Administrației Naționale a Peni-tenciarelor, într-o încercare a instituției de a-și asuma greșelile trecutului prin această carte.