Filmul scandalului cu focuri de armă de la Eforie

520

Articole de la același autor

Valentin Popa, de 34 de ani și Nicolae Boancătă, de 35 de ani, se aflau ieri într-un BMW înmatriculat în Bulgaria, ei fiind implicați într-o tamponare ușoară, în stația de autobuz din Eforie Nord. Cel de-al doilea bărbat, aflat pe locul din dreapta, aflat sub influența băuturilor alcoolice a scos un cuțit cu care l-a amenințat pe șoferul autocarului implicat în tamponare.
Un turist, martor la incident, a intervenit pentru a aplana conflictul. Bărbatul, angajat în sistemul penitenciar Craiova, a scos un pistol cu bile, deținut legal, cu care a tras un foc în plan vertical, iar apoi l-a împușcat pe bărbatul recalcitrant care amenința cu cuțitul, provocându-i acestuia două plăgi împușcate, una la nivelul gâtului și una în abdomen. Boancătă a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Valentin Popa, aflat la volanul BMW-ului, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca împreună Nicolae Boancătă să fie cercetat de polițiști, sub acuzația de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri și alte violențe.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6484 secunde