Forțele Navale Române participă la cel mai mare exercițiu organizat de Turcia

227
Forțele Navale Române participă la cel mai mare exercițiu organizat de Turcia - exercitiu-1551861954.jpg

Articole de la același autor

Două nave militare ale Turciei se vor afla, începând de astăzi, timp de două zile, în portul Constanța, după care vor efectua o serie de exerciții, pe mare, în comun cu corveta "Contraamiral Eustațiu Sebastian" (Cvt-264) și cu dragorul maritim "Locotenent Dimitrie Nicolescu" (DM-29).

Activitățile fac parte din Exercițiul "Mavi Vatan 19", cel mai mare exercițiu întrunit, organizat de către Forțele Navale ale Turciei în Marea Mediterana, Marea Egee, Marea Marmara și Marea Neagră, la care participă 96 de nave și șapte submarine.

În timpul escalei navelor turcești în România, sunt planificate vizite oficiale ale marinarilor turci la Comandamentul Flotei și la autoritățile publice locale constănțene, precum și depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor Turci din Slobozia.

Vineri, 8 martie, fregata TGC "Yildirim" (F-243) și vânătorul de mine TCG "Erdek" (P-348) vor desfășura, împreună cu cele două echipaje românești, exerciții de descurajare a amenințărilor asimetrice, în apele teritoriale ale României și în apele internaționale ale Mării Negre.

Activitatea, desfășurată de către marinarii militari români și turci, se înscrie în prevederile parteneriatului strategic încheiat între România și Republica Turcia, în anul 2011, și contribuie la dezvoltarea posibilităților prin care este asigurată stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre. Ca parte a Europei și punte către Asia Centrală și Afganistan, zona Mării Negre este importantă pentru stabilitatea Alianței Nord-Atlantice și a celor trei state membre NATO din această zonă, Bulgaria, România și Turcia, deoarece istoria recentă ne-a demonstrat că integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, Georgiei și a Republicii Moldova, trei state din regiune, care nu sunt membre NATO, au fost încălcate de către Federația Rusă.

Acțiunile bilaterale de instruire, la care participă militarii din Forțele Navale Române, fac parte din setul de măsuri de descurajare a amenințărilor și riscurilor la adresa securității statelor NATO, adoptat la Summit-ul de la Bruxelles din anul 2018.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4956 secunde