În această situație se află 50 de persoane care au lucrat la fostul IAS Tortomanu, cărora li se datorează drepturile salariale pentru perioada iunie - decembrie 2005, în funcție de luna în care au fost disponibilizați. Ei susțin că au de primit de la lichidatorul judiciar actual, Corina Curutz, câte 300 - 400 de lei.
Sumele sunt oarecum derizorii, dar pentru oamenii din Tortomanu sunt bani munciți care îi ajută să-și ducă traiul de la o zi la alta.
Cele 30 de persoane care au venit la instanță, au stat pe holul instituției și au așteptat să iasă din sală primarul comunei, Gheorghe Panait, și reprezentantul lor, Marcela Talabă, ca să le spună ce au hotărât judecătorii.
Procesul s-a desfășurat în Camera de Consiliu și nu au avut acces decât reprezentanții părților din dosar.
Vor să li se plătească munca
Femeile care au lucrat la IAS Tortomanu susțin că nu vor decât drepturile lor pentru munca în condiții mizere pe care au prestat-o ani întregi.
"Mulgeam vacile stând în mocirlă până la genunchi, pe întuneric, iarna înghețam și ne îmbolnăveam, dar aveam copii acasă și trebuia să-i creștem. Acum îi trimitem la școală în adidași găuriți că nu mai avem unde munci!", a declarat Marcela Talabă.
"Justiția trebuie să-și intre în atribuții"
Primarul localității Tortomanu, Gheorghe Panait, a povestit că foștii salariați au prioritate atunci când firma la care au muncit a dat faliment, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.
"Lichidatorul Curutz Corina nu a respectat legea, a vândut activele societății, și-a luat procentul care îi revenea, a plătit paza clădirilor cu 400 milioane de lei vechi pe lună, a asigurat hrana animalelor până când au fost vândute, iar foștilor angajați nu le-a dat nimic din salariile restante. Astea sunt acțiuni de jaf și oamenii nu își pot recupera creanțele! A distrus o societate care pentru acești oameni constituia o bază și le asigura traiul. Consider că a venit timpul ca justiția să-și intre în atribuții. Nu trebuie să ne jucăm cu soarta unor oameni. Nu vor decât să li se dea drepturile în regim de urgență și să se schimbe lichidatorul societății", a mai spus primarul Gheorghe Panait.