Fostul deputat Octavian Goga, anchetat de DNA: a obținut fonduri europene cu acte false

394
Fostul deputat Octavian Goga, anchetat de DNA: a obținut fonduri europene cu acte false - x-dna-goga-octavian-1680254500.jpeg

Articole de la același autor

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a lui Octavian Goga, la data faptei deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată,dar și a trei persoane fizice, dintre care două administratori ai unor societăți comerciale, pentru comiterea în forma autoratului și a complicității a infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calitățile menționate mai sus, împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect ”Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”. Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 şi art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 martie 2023, judecătorii Tribunalului Mureș au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpați, respectiv Goga Octavian şi alte două persoane fizice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5882 secunde