Aseară, Marius Ionuț Magda, fostul polițist de la Transporturi care, în urmă cu câteva luni, abia ieșit din închisoare, drogat fiind, și-a omorât mama, s-a spânzurat în Penitenciarul de la Poarta Albă.
Amintim că acesta a fost judecat și condamnat, inițial, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de viol, pentru că, în urmă cu două veri, fiind sub influența etnobotanicelor, a încercat să violeze o adolescentă în Parcul Tăbăcărie. În urmă cu câteva luni, mama sa a reușit să-l elibereze condiționat din penitenciar, dar ajuns acasă, el a reluat consumul de droguri și, într-un acces de furie, și-a omorât mama. Prin urmare, Magda a ajuns din nou la închisoare, dar de această dată pentru o infracțiune mult mai gravă, respectiv omor deosebit de grav.
Gestul său a fost urmat și de un alt coleg de celulă, Doru Asavei, care era închis pentru că, la începutul acestei luni, și-a omorât soția în bătaie. Ambii se aflau în refuz de hrană.
Reprezentanții Penitenciarului de la Poarta Albă au confirmat, aseară, dublul suicid. Ei spun că totul s-a descoperit la ora 19,30, când cei doi nu au răspuns apelului de seară.
"Pe perioada refuzului de hrană aceștia au primit în permanență asistență medicală de specialitate, au fost consiliați de către psihologul unității și au purtat discuții cu conducerea unității și judecătorul delegat", spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de la Poarta Albă, Gabi Botezan.
"Conducerea unității a luat măsura informării de urgență a organelor de poliție și a reprezentanților procuraturii, aceștia prezentându-se la Penitenciarul Poarta Albă pentru demararea cercetărilor. În paralel, conducerea unității a demarat o anchetă internă în urma căreia se vor stabili cu exactitate împrejurările și cauzele care au condus la producerea acestui incident", mai spun reprezentanții penitenciarului.