Fostului șef al Poliției Medgidia, Lilian Buzea, i se cer înapoi până și sticlele de vin pe care le-a băut

1046
Magistrații constănțeni au finalizat, ieri, după aproximativ un an de când dosarul a ajuns la instanță, procesul comisarului Lilian Buzea, fostul șef al Poliției Medgidia, care a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Reprezentantul DNA a solicitat judecătorilor schimbarea încadrării juridice într-o formă mai gravă a infracțiunii de luare de mită, ceea ce ar trebui să determine aplicarea unei pedepse mult mai aspre. Pe de altă parte, reprezentantul Parchetului a mai cerut instanței ca inculpatul să fie obligat să returneze contravaloarea celor cinci sticle de vin primite de la denunțător (sic!), pe care Buzea a apucat să le consume între timp. De asemenea, procurorii cer și confiscarea costumului de haine pe care fostul polițist l-ar fi primit drept mită de la denunțător.
În apărarea lui Buzea, avocatul acestuia, Apostol Armeanu, a solicitat achitarea clientului său. Pe de o parte, avocatul a susținut că discuțiile telefonice între comisar și proxenetul care l-a denunțat, interceptate de procurori, nu relevă decât că s-a folosit un limbaj "colorat", care ar reprezenta o încercare de adaptare la "mocirla" în care polițiștii sunt nevoiți să își desfășoară, câteodată, activitatea.
Mai mult, apărarea a susținut că, de fapt, denunțătorul doar a crezut că Buzea ar putea interveni pe lângă comisia de eliberare pentru fratele său și că nicidecum nu i s-a promis așa ceva.
Avocatul Apostol Armeanu și-a încheiat pledoaria spunând că "atunci când intri în cocină, te mănâncă .. populația de acolo".
Judecătorii urmează să se pronunțe la data de18 decembrie.
Lilian Buzea a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru luare de mită și trafic de influență, după ce anchetatorii au constatat că a primit mită un costum de haine și cinci sticle de vin pentru a asigura protecție unor prostituate.
Cercetările în acest caz au fost demarate, în iunie anul trecut, după denunțul făcut de un proxenet la adresa polițistului Lilian Buzea. Proxenetul a declarat ofițerilor Direcției Generale Anticorupție că i-a oferit lui Lilian Buzea un costum marca "Hugo Boss", în valoare de 400 de lei, și cinci sticle de vin, în valoare totală de 35,75 lei, pentru ca acesta să îi permită să amplaseze două prostituate la marginea pădurii din Medgidia, pentru a presta servicii sexuale. Așa s-a și întâmplat și, mai mult decât atât, polițistul a promis că își va folosi influența asupra conducerii Penitenciarului "Poarta Albă", precum și asupra comisiei de liberare condiționată din cadrul acestuia, pentru a obține transferarea fratelui proxenetului într-o secție cu regim de detenție mai ușor, iar, în final, liberarea condiționată a acestuia. Proxenetul a formulat denunțul după ce a constatat că polițistul nu-l ajută nici cu prostituatele, nici cu rezolvarea situației fratelui său. În baza denunțului, s-a efectuat o percheziție la domiciliul polițistului, unde a fost găsit costumul de haine și una dintre sticlele oferite ca mită de către denunțător.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7737 secunde