FOTO. Zi plină de bucurie și experiențe inedite, la Gruparea Mobilă „Tomis”, pentru sute de copii

2837

Articole de la același autor

Vineri, 31 martie, Gruparea Mobilă „Tomis” și-a deschis porțile pentru copiii cu vârste între 3 și 18 ani. Astfel, peste 380 de copii din cadrul unităților de învățământ din Constanța și Năvodari, printre care și 15 copii din cadrul Centrului de Plasament Antonio, au avut parte de experiențe inedite. Ei au putut urmări exerciții în care câinii de serviciu și au arătat calitățile, „mascați” care au imobilizat persoane tulburente, iar sub atentă observație au putut vedea armamentul, dotarea și autospecialele jandarmeriei. Tot cu această ocazie, jandarmii au fost alături de Alexandru, care vineri a împlinit 8 ani și care a avut marea surpriză să primescă de la jandarmii Grupării Mobile un tablou care conține însemnele jandarmeriei, dar și ca toți cei prezenți să îi cânte „La mulți ani !”.

Din program nu au lipsit dulciurile, ședințele foto, aplauzele, acel „woauuu” specific copiilor, dar nici întrebarea: „Când mai putem veni?”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
Stire din Eveniment : Mașină INTRATĂ ÎN STÂLP, în Limanu
Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
Stire din Eveniment : Dan Barna, lovit de o mașină!
Sâmbătă, 01 Aprilie 2023
Stire din Eveniment : Frații Tate, eliberați din arest!
Pagina a fost generata in 0.6044 secunde