Fratele victimei din accidentul de lângă Cogealac a murit și el pe patul de spital

842
< 1 min citire
Fratele tânărului care a murit, vineri seară, într-un accident, lângă Cogealac, a decedat și el pe patul de spital. El era rănit grav, iar medicii erau rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Adrian Gheorghe Spătaru, de 19 ani, din localitate, a urcat la volanul unui autoturism Dacia, deși nu avea permis de conducere. Din cauza neatenției și a neîndemânării, el a pierdut controlul mașinii, a părăsit partea carosabilă, unde a intrat în coliziune cu un copac, iar din acesta autoturismul s-a răsturnat și a fost proiectat într-un altul.
În urma accidentului, Adrian Gheorghe Spătaru a murit pe loc, iar fratele său, de 22 de ani, Ovidiu Marian Spătaru, pasager pe locul din dreapta față, a fost rănit grav, el fiind transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde s-a zbătut între viață și moarte.
Pasagerele de pe bancheta din spate a mașinii, Daniela Spătaru, de 18 ani, verișoară cu cei doi, și Iuliana Buzatu, de 26 de ani, din Constanța, au fost rănite ușor și nu au necesitat internarea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0291 secunde