"Frații - Rechini" din Irak

Atunci când au plecat de acasă, în august, părinții i-au rugat pe cei mari să aibă grijă de cei mici, așa cum au făcut-o și în copilărie. Aici, în teatrul de operații din Irak, unde sunt de trei luni de zile, frații care se află în Batalionul 341 Infanterie, reprezintă acea familie lăsată acasă în țară, la peste 2.300 km distanță.

Sergentul major Marian Mușat și plutonierul Aurelian Mușat sunt din Câmpia Bărăganului. Aurelian este cu doi ani mai tânăr decât fratele său și a urmat cursurile Școlii Militare de Subofițeri de Transmisiuni. Cel mare a zâmbit când cel mic a ales cariera armelor. Zâmbetul a devenit molipsitor, deoarece la scurt timp, pe filieră indirectă, a ales să devină și el subofițer în arma infanterie. Marian a participat cu "Rechinii Albi" la misiunile din Kosovo și Afganistan, iar Aurelian în Kosovo. Acum sunt împreună, aici, în Irak. Pe timpul participării la misiuni în teren a sergentului major, plutonierul aflat în centrul de comunicații, lângă stația radio, urmărește cu emoție pe calea undelor periplul celui mare aflat la zeci de kilometri distanță. Emoții care dispar odată cu intrarea pe poarta bazei a Hummwv-ului în care se află fratele.
Fiind împreună, motivația este mai mare, timpul trece mai repede deoarece aici, pentru ei, există o față familiară. Mulți dintre colegii lor nu au acest privilegiu, ei, frații Mărgărit, pot comunica mai ușor, își împărtășesc gândurile și împreună fac planuri de viitor. Când la unul scade moralul, celălalt este lângă el și îl ajută. Așa cum au făcut-o și în copilărie, așa se vor ajuta și în continuare. Din motive lesne de înțeles, sergentul major Ciprian Mărgărit a fost repartizat la un pluton, iar fratele lui, caporalul Claudiu Mărgărit, la altul. Diferența de patru ani dintre ei și experiența acumulată în Kosovo de cel mare, a determinat-o pe mama lor să îi ceară lui Ciprian să aibă grijă de cel mic "că acesta este cam năzdrăvan" - așa cum era și în copilărie.
Primul s-a născut la Huși, al doilea la Medgidia, iar din anul 2004 sunt împreună la batalionul din sudul Dobrogei, cu care caporalul Daniel Mistreanu a fost în Afganistan. Caporalul Gabriel Mistreanu, mai tânăr cu doi ani decât fratele său, are experiența teatrului de operații din Irak, unde a participat cu o altă unitate. Copilăria au trăit-o împreună, pe parcursul căreia li s-au și format pasiuni comune, cum ar fi pescuitul. Au destule experiențe pescărești pe care le povestesc colegilor în timpul liber avut la dispoziție. Cel mai tânăr ține mai des legătura cu părinții, cel mare, fiind căsătorit, gândurile lui sunt îndreptate la soție. Chiar dacă au specialități militare diferite, ceea ce face ca activitățile pe care le desfășoară să îi țină la distanță, cei doi frați găsesc timpul necesar de a se întâlni și a sta de vorbă despre ce este acasă. Având o față cunoscută aici, timpul trece mult mai repede pentru amândoi.
Frații Hermeneanu sunt pentru prima oară împreună la o misiune de acest gen. Caporalul Claudiu Hermeneanu are experiența misiunilor din Kosovo și Afganistan, iar sergentul major Cristian Hermeneanu pe cea din Kosovo. Din cauza programului pe care îl are fiecare, cei doi frați se văd destul de rar, însă compensează prin corespondența pe messenger pe care o poartă unul cu celălalt. În țară, pe Cristian îl așteaptă doi nepoți din partea fratelui, pentru care își face griji ce cadou să le aducă unchiul din Irak. Claudiu așteaptă și el o nepoată din partea lui Cristian, care va veni pe lume anul viitor, atunci când viitorul tătic își va încheia misiunea.
În copilărie, mama i-a luat cadou un joc de rummy, pentru a-l răsplăti pentru cum a avut grijă de frățiorul lui pe timpul cât ea era plecată la serviciu, timp de aproape șapte ani. Jocul îl păstrează și astăzi ca amintire. Plutonierul major Stelică Nistor și caporalul Lucian Nistor sunt de loc din apropierea localității celui care a scris "Cel mai iubit dintre pământeni". Între ei e o diferență de vârstă de doisprezece ani. "Nenicu" - așa cum îl strigă "prîslea", a avut grijă tot timpul de cel mic, de la care însă a învățat cum se înoată în Dunăre. Lucian a trecut de la înot la sport de performanță. A practicat caiacul și a reușit să ajungă campion național și vicecampion balcanic. "Prîslea" a ținut morțiș ca să participe la această misiune, iar părinții l-au rugat pe cel mare să meargă cu el, să aibă grijă de "ăl mic" așa cum a avut în copilărie. Când "prîslea" este în misiune, cel mare ascultă transmisiile radio referitoare la plutonul în care se află fratele lui. Se liniștește odată cu încheierea misiunii, iese din punctul de comandă al batalionului și de la distanță îl urmărește cu privirea pe cel mic, care îi face vesel semn cu mâna. Privindu-i nu poți decât să îți aduci aminte de renumita zicală că "sângele apă nu se face".