Poliţiştii şi procurorii fac, vineri, 47 de percheziţii în judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu, într-un dosar care vizează infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba anunţă, vineri, că are în instrumentare un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice în scopul fraudării examenelor de bacalaureat.
„În cursul zilei de 03.07.2026, ca urmare a obţinerii autorizaţiilor legale de la instanţa competentă, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează percheziţii domiciliare în 47 de locaţii situate pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, fără calitate specială", anunţă procurorii.
Potrivit acestora, organele de urmărire penală sunt sprijinite de organe de poliţie din judeţele Alba (Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale), Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj şi Sibiu şi grupări de jandarmi din judeţele Alba şi Cluj.