Fraudele prin Internet și furturile din bancomate, în creștere la Constanța

462
4 min citire
Numărul infracțiunilor comise în primele nouă luni ale acestui an este în creștere, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au declarat, în cadrul unei întâlniri organizate ieri la Secția 1, că numărul fărădelegilor de natură economico-financiară a scăzut, însă a crescut cel al infracțiunilor judiciare. Problemele care le dau cele mai multe bătăi de cap constănțenilor sunt comportamentul șoferilor în trafic, furturile din buzunare și din genți, furturile din autoturisme și din locuințe, precum și faptele comise cu violență, adică lovirile și tâlhăriile. Barurile, discotecile, parcurile și străzile lăturalnice sunt considerate de către unii constănțeni locuri ce nu inspiră prea multă siguranță.
Conform lui Aurelian Pavel, șeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog (BCCOA) Constanța, prezent la întâlnire, cazurile de trafic de ființe umane sunt în scădere de la începutul acestui an în județul Constanța. În schimb, numărul fraudelor electronice înregistrează o creștere. În perioada ianuarie - septembrie 2007, s-a constatat o scădere substanțială a sesizărilor privind traficul de ființe umane, fiind înregistrate 15 de plângeri de la rudele victimelor. Aurelian Pavel a declarat că, la Constanța, există grupări criminale care acționează în Spania, Italia și Cehia și care își racolează victimele din Constanța, Mangalia, Medgidia, Cernavodă, Hârșova, dar și din localitățile rurale. Potrivit șefului BCCOA, a scăzut și numărul persoanelor racolate pentru a practica cerșetoria. Pe de altă parte însă, ofițerii BCCOA au de a face cu tot mai multe cazuri de fraude prin Internet și utilizarea tehnicii electronice pentru sustragerea de sume importante de bani din bancomate. O altă situație alarmantă este cea a consumului de droguri, numărul cazurilor de acest gen fiind mult mai mare decât în anul trecut. Aurelian Pavel a declarat că, deși nu există un trafic stradal de stupefiante, numărul cazurilor este ridicat în perioada verii, iar de cele mai multe ori persoanele sunt depistate în cluburile de pe litoral.
Acțiuni preventive fără număr, toată săptămâna
În speranța că numărul fărădelegilor va scădea, polițiștii organizează, săptămâna aceas-ta, o serie de acțiuni preventive. Oamenii legii se vor adresa cu precădere tinerilor și persoanelor vârstnice, pe care îi vor sfătui cum trebuie să procedeze pentru a nu cădea victime infractorilor.
Ziua de astăzi este dedicată prevenirii criminalității stradale, iar mâine vor fi organizate acțiuni ce au ca temă prevenirea abuzului sexual asupra minorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde