Furtunile au făcut ravagii în toată țara. Acoperișuri smulse, copaci doborâți de vijelie și culturi compromise de grindină

469
Furtunile au făcut ravagii în toată țara. Acoperișuri smulse, copaci doborâți de vijelie și culturi compromise de grindină - copaccazut31140300-1525643320.jpg

Articole recomandate

După aproape 40 de zile de secetă, ploile și furtunile au făcut ravagii. În mai multe localități din țară a plouat cu gheață, iar mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic. Meteorologii anunță că vremea se va schimba radical în următoarele ore.

Furtunile violente au făcut ravagii în mai multe județe din țară. În Prahova a plouat torențial și a căzut și grindina. Bucățile de gheață au distrus aproape toate plantele. La fel s-a întâmplat și în județele Timiș și Maramureș. În doar câteva minute, curțile oamenilor au fost acoperite de un strat gros de gheață.

Aproape 1.500 de familii din județul Mureș au rămas, duminică, fără energie electrică, în urma unor avarii produse de vântul puternic, mai multe echipe ale distribuitorului fiind pe teren pentru remedierea defecțiunilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, maior Cristian Virag, a transmis că aproape 1.500 de gospodării au rămas, duminică, fără energie electrică, inspectoratul fiind informat de defecțiuni de distribuitorul de energie electrică.

"În urma vântului puternic au rămas nealimentați cu energie electrică 879 de consumatori în orașul Luduș și 571 consumatori în localitățile Chețani și Hădăreni", a informat ISU Mureș.

Mai multe echipe ale distribuitorului de energie electrică sunt pe teren pentru a găsi și remedia defecțiunile cauzate de vântul care a bătut cu putere.

Bucăți din acoperișul Spitalului din Slatina, smulse de vânt


Bucăți din acoperișul Spitalului Județean de Urgență Slatina a fost smuls de vânt, duminică, pompierii intervenind cu o autoplatformă pentru a îndepărta tabla care rămăsese desprinsă și risca să cadă, scrie romaniatv.net



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8462 secunde