GALERIE FOTO / Accident mortal între Constanța și Valu Traian
771
Articole de la același autor
Alertă în cartierul Tomis Nord! Pachete suspecte, abandonate pe bulevardul Tomis. Poliția, la fața locului
20 Iulie 2020
ALERTĂ COVID-19, la Constanța. Record absolut de infecții, în județ. 42 de cazuri noi, confirmate în 24 de ore
28 August 2020
Un accident grav s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, pe DN 3, între Constanța și Valu lui Traian. Se pare că un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un copc de pe marginea drumului.
Din primele informații, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. Acesta era singur în mașină.
"La accidentul rutier ce a avut loc între Constanța și Valu lui Traian au acționat un echipaj de descarcerare și o ambulanță terapie intensiva mobila SMURD C. La fața locului colegii au găsit un bărbat încarcerat, au procedat la extragerea acestuia, din păcate acesta prezenta leziuni incompatibile cu viata, medicii au declarat decesul acestuia", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020
Duminică, 30 August 2020