Ghiozdane contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

108
Ghiozdane contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea - 1907-1563522381.jpg

Articole recomandate

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute pe numele unui cetățean chinez, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, a unor bunuri în valoare de aproximativ 144.000 lei într-un container sosit din China.


În luna iunie, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. 


În urma controlului, au fost descoperite 600 bucăți rucsac susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.


Astfel, polițiștii de frontieră au extins cercetările, iar în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 18.07.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.


De asemenea, s-a stabilit că administratorul firmei este un cetățean chinez, în vârstă de 46 de ani. Bunurile susceptibile a fi contrafăcute, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 144.000 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8289 secunde