Grecul Nikolaus Markogianakis caută bani pentru plata amenzii penale

280
2 min citire
La Curtea de Apel Constanța s-a desfășurat o nouă înfățișare în cererea de extrădare a cetățeanului grec Nikolaus Markogianakis, după ce Înalta Curte de Casație a dispus ca aceasta să fie rejudecată. Bărbatul a fost condamnat în lipsă în Grecia pentru 13 infracțiuni economice. Oficialii greci au cerut arestarea și predarea sa în vederea constituirii unei anchete penale sau pentru a se executa o sentință cu închisoarea.
Nikolaus Markogianakis este condamnat în lipsă la nouă pedepse privative de libertate, cuprinse între nouă luni și trei ani. Între timp, în calea de atac, pedepsele au fost transformate în amenzi penale.
Cele 13 infracțiuni pentru care a fost stabilită vinovăția grecului au fost comise în intervalul 1994 - 1996. Este vorba, potrivit legii elene, despre mandate de plată fără acoperire, ceea ce ar însemna la noi emiterea unor cecuri fără acoperire.
Avocatul grecului, Apostol Armeanu, a precizat că a fost angajat de soacra bărbatului și că acesta ar fi plecat în țară sau străinătate pentru a face rost de banii necesari plății amenzii. Avocatul a solicitat instanței să facă demersuri pentru a se vedea ce reprezintă în dreptul elen anularea hotărârii de condamnare și dacă se mai insistă în extrădarea lui Nikolaus Markogianakis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0311 secunde