Grupare care se ocupa cu traficul de persoane, condamnată de Tribunalul Constanța

379
Grupare care se ocupa cu traficul de persoane, condamnată de Tribunalul Constanța - arest1323865285-1328266155.jpg
Astăzi, magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea a opt persoane care au fost judecate pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori, proxenetism și trafic de persoane. Alexandrina Anghel, Geta Gheorghe, Florin Ghiță și Enis Ibram au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ninel Beșleagă - patru ani de închisoare, Lavinia Pavel și Dănuț Ghiță - câte patru ani și șase luni de închisoare cu executare, iar Robert Paul Ghiță - cinci ani și jumătate de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă.

Potrivit anchetatorilor, ei s-au constituit într-un grup infracțional organizat care, în perioada 2004 - 2006, ar fi racolat tinere din județele Constanța, Călărași, dar și din București. Membrii grupării le promiteau tinerelor un loc de muncă decent în străinătate sau le răpeau, după care le obligau să se prostitueze în diverse cluburi de noapte din Spania. Tinerele erau găzduite în mai multe imobile aparținând membrilor grupării situate în județul Constanța, până se întocmeau documentele de călătorie, ulterior fiind transportate în străinătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4536 secunde